U baroccu corsu è a lingua



Tuttu ognunu sà chì l’epica artistica di u baroccu hà marcatu assai u nostru paese. Basta à vede e nostre chjese, di e cità è di i paesi, per esse cunvintu di l’impurtanza di u baroccu in Corsica. Dipoi anni è anni, i specialisti vanu più luntanu chè issu custattu, parlendu di un baroccu specificu à l’isula, un baroccu corsu. Nantu à u pianu architetturale, scrive Francescu Casta chì issu baroccu corsu hà sappiutu purtà « la marque visible et parfois originale d’une église locale rayonnante. »1 Oghje ghjornu, l’universitarii corsi travaglianu assai nantu à u nostru baroccu. Qualchì settimana fà, una giovana circadora di l’Università di Corsica, Federicca Valery, dava una cunferenza sopra à issu sugettu à a Cunfraterna di Luri.2 Hà fattu vede, ind’una dimustrazione luminosa, chì l’artisti corsi di l’epica ùn sò stati solu copisti ma chì elli anu creatu un stile è ancu inflenzatu pittori stranieri. Per indettu, si pò custattà chì l’artistu genuvese Domenico Piola3 hà imitatu u pittore corsu Niculau Castiglioni4, senza esse mai ghjuntu in l’isula ! Ci hè statu una scola corsa, cumposta da Corsi di ceppu è di furesteri chì si sò stallati quì, è chì ci sò firmati. Issa scola si distingue soprattuttu incù i temi spessu trattati da i so pittori. Federicca Valery travaglia nantu à duie piste : a tematica di u « Moru boia » è quella di u « santu intercessore ».


U « Moru boia »

In parechje pitture corse di martirii, i sullati rumani sò rimpiazzati da orientali (Cf. tele di e chjese di San Damianu, di Tallone…). Si tratta quì di una riferenza à l’incursione muresche chì eranu numarose, à l’epica, nantu à u litturale corsu. A lingua dinù hè stata marcata da ste viulenze : a locuzione « Razza macumetana ! », impiecata cum’è un’ insultu, testimunieghja di u ricordu lasciatu da issi Mori chì assaltavanu e marine corse…


U « santu intercessore »

Issu tema, chì rivene assai in le pitture corse di l’età barocca, ghjè assai interessante, chì u rapportu di i Corsi incù i « so » santi hè una particularità mintuvata da i visitadori d’eri è d’oghje. Alain Peyrefitte, chì avia fattu un viaghju di studii in l’isula, scrisse : « Tout Corbara, en janvier, se rassemblait à l’église pour la Saint-Antoine. Je demandais au vieux curé si cet Antoine était l’ermite du désert, ou Antoine de Padoue. « Ni l’un ni l’autre, me répondit-il, c’est saint Antoine de Corbara. » Comme il avait raison ! La Corse retrouvait sans doute, derrière les patrons des villages, les divinités locales de l’Antiquité. Le culte chrétien n’avait pas effacé les cultes pastoraux et paysans qui l’avaient précédé : il s’était greffé sur eux. »4 Di fatti, e chjese custruite « alla moderna », à l’épica barocca, ùn sò state dedicate à i santi « muderni » (s’ellu si pò dì cusì !) cum’è Ignaziu de Loyola, Francescu Saveriu, o Carlu Borromeo. Niculau Mattei rimarca « l’énorme permanence des saints anciens, 60% environ… ».6 Ci hè ancu - particularità assai strana - u prufeta ebreu Elia, di u IXmu seculu nanzu à Ghjesu Cristu !7. Si vede quì a fideltà di i Corsi à i so « vechji » santi, eredi, cum’ellu a dice Alain Peyrefitte, di e divinità lucale di l’antichità… Dunque, ùn saremu stunati di ritruvà i « santi intercessori » nantu à numarose pitture baroche corse.

Avà, permettimuci di cunfruntà, torna una volta, storia di l’arte è etnolinguistica. Quandu qualchì sia l’hà corsa brutta, si dice « Ci era un santu chì precava per ellu ! ». Si tratta quì, senza nisun’ dubbitu, di u « santu intercessore » di e nostre pitture baroche ! Ramintemuci dinù u pruverbiu « Per via di i santi, s’entre in Paradisu. » Torna u « santu intercessore »…

È u paragone incù i pruverbii stranieri permette di misura a nostra specificità. U Talianu dice : « Non si può entrare in Paradiso a dispetto dei santi. »8A forma hè vicina ma u sensu hè differente. In quantu à ellu, u Francese pretende : « Il vaut mieux avoir affaire à Dieu qu’à ses saints. »9 Quessu, ghjè propiu u cuntrariu di u pruverbiu corsu (è ancu, di una certa manera, a negazione di quelle tele di baroccu corsu !), ancu sè u sensu usuale, di l’unu è di l’altru, hè piuttostu metaforicu. U dettu corsu mette in valore l’idea di mediazione, cusì impurtante in la sucetà corsa.10

L’arte, è a lingua, riflettenu u spiritu d’un populu è a so manera di participà à u mondu. Di participà à issu mondu è à quillaltru, quellu ch’ùn si pò tuccà senza un « santu intercessore » : « Per via di i santi…»



Ghjuvan Guidu Talamoni






Sous le signe du baroque, in « Le Mémorial des Corses », t. II, p. 178.
Cunferenza fatta u 12 d’aostu 2007, à a cunfraterna di Luri, sopra à u baroccu in Corsica.
Di issu grande pittore di a scola genuvese di u XVIImu seculu, ci sò duie tele in la chjesgia San’ Ghjuvan Battista di Bastia ( Inventaire du patrimoine – La peinture, Ville de Bastia, 2003, p. 32 è 33).
Stallata in Bastia, a famiglia di Niculau Castiglioni venia da u rughjone curtinese. Issu pittore hà travagliatu in Bastia da 1628 sin’à 1649. Hà fattu a bella Vergine incù u bambinu di a chjesa di E Ville di Petrabugnu.
Le Mal français, Plon, Parigi, 1976, p. 28.
L’expression de la piété baroque dans l’art, in « Atlas ethnohistorique de la Corse », Editions du Comité des travaux historiques et scientifiques, 2004, p. 177.
Elia si ritrova, incù santu Simone, in la chjesa di Stoppianova (Ampugnani). A chjesa di a Petra di Verde porta u so nome.
Giulio Cappuccini - Bruno Migliorini, « Vocabolario della lingua italiana », G. B. Paravia & C., Torino, 1950, p. 456 et 1383 ; Policarpo Petrocchi, « Nòvo dizionàrio scolàstico della lingua italiana dell’uso e fuori d’uso », Fratèlli Trèves editori, Milano, 1910, p. 342 ; Renzo Raddi, « A Firenze si parla così », S P 44 libreria, Firenze, 1982, p. 91 ; Antonio Agostini, « Proverbi veneti », Mastrogiacomo editore, Padova, 1984, p. 23.
Issu pruverbiu si ritrova in Paese d’Oc sottu à a forma « Val mai pregar Dius que sos sants. » (Antonin Perbosc, Proverbes et Dictons du pays d’Oc, Rivages, Marseglia, 1982, p. 24.)
Issu dettu hè spessu impiecatu per un’ intervenzione pulitica, cum’ellu si face in lu sistema clientelistu quandu si cerca à « tuccà » un capizzone per via di un amicu. Tandu, quellu « santu » è un puliticante è, in generale, ùn hà fattu nunda per esse canunizatu !

Articles les plus consultés